Fostului ministru al Sănătății, Nelu Tătaru, i s-a retras temporar dreptul de a practica medicina în spitalele de stat din România. Acesta este cercetat într-un dosar de corupție, în care este acuzat că ar fi perceput pacienților săi anumite foloase, în bani și produse, în schimbul consultațiilor medicale. Aflat în imposibilitatea de a se mai întâlni cu pacienții săi, de la stat, față în față, fostul ministru le-a scris acestora un mesaj, pe Facebook.
Fostul ministru al Sănătății, Nelu Tătaru, este nevoit să ia o pauză de la practicarea profesiei de medic, într-un spital de stat, din cauza dosarului de corupție în care este cercetat. Considerându-se nedreptățit, acesta vrea să-și spele imaginea măcar în ochii pacienților săi, cărora le-a transmis un mesaj.
Într-o Românie în care se pare că dreptatea la televizor și politica se intersectează din ce în ce mai mult, iată că am devenit protagonistul unui scenariu de film. Am fost condamnat înainte de a fi judecat- public, politic și profesional. Fără un proces oficial, dar cu mult zgomot, cu o carieră pusă sub semnul întrebării și cu o familie care a fost supusă unui impact emoțional puternic. De ce? Pentru ce? De cine? Nu am aceste răspunsuri acum, însă ceea ce știu sigur este că nu voi renunța vreodată la profesia mea, la pacienții mei și sfaturile medicale de care au nevoie, mai ales când știu că unii dintre ei nu au acces la servicii medicale.
Nelu Tătaru a mai spus că va contesta măsura controlului judiciar și, până la noi ordine, va rămâne alături de pacienți, „Indiferent de presiuni sau de mize politice!”, a transmis acesta.
Așa că: Dragi pacienți, Prin măsura controlului judiciar, pe care o voi contesta, mi s-a retras pentru o perioadă dreptul de a profesa în spitalele de stat, dar cunoștințele în domeniul medical, pe voi, dar mai ales viețile salvate nu le va putea lua nimeni! Indiferent de presiuni sau de mize politice! Din păcate, cei mai afectați sunteți voi, pacienții mei. Vreau să transmit pe această cale că vă rămân alături, chiar și cu un sfat, până mă voi întoarce în cabinet. Mulțumesc mult pentru toate mesajele de susținere și vă încurajez să fiți drepți! Aveți grijă de sănătatea dumneavoastră!
CITEȘTE ȘI:
Sorry, there are no polls available at the moment.